M-am gîndit ca un prim articol pe care l-aş putea e, posta ar fi despre unul din domeniile cele mai căutate, costisitoare şi "în voga".
În cele mai îndepărtate civilizaţii, hainele aveau un scop precis: ţinutul de cald. Astfel, primele haine purtate de strămoşii noştri din caverne erau făcute din scoarţă de copac sau din alte fibre vegetale precum canepa sau bumbacul, mai tîrziu venind moda purtări blanurilor de animal. În schimb fibrele provenite de la animale, precum lana, au apărut în epoca neolitica, o data cu sedentarizarea oamenilor. Astfel, s-au format comunităţi pe lîngă se puteau creşte oi.
Popoarele vechi precum egipteni preferau hainele făcute din materiale uşoare , uşor de spălat si vaporoase , datorită standardelor de igienă ridicat si a temparaturii foarte ridicate
Spre deosebire de hainele diferite pentru femei si bărbati ale egiptenilor, hainele grecesti din aceeaşi perioada erau unisex, diferind, puţin, doar motivele de pe haine. Îmbrăcămintea era alcatuita din doua pătrate mari împreunate cu o brosa si legate la brau.
Despre hainele din sec. al II lea nu se ştiu foarte multe detalii din cauza invazilor popoarelor barbare precum vizigoti, gotii, etc. Abia în anul 800, la venirea la putere Carol cel Mare, se afla mai multe detalii, de la marii istorici, despre îmbrăcăminte, mai exact despre pantalonii legaţi cu sfoară, numiti mai tîrziu izmene.
Bărbaţii care se întorceau teferi după cruciade, le aduceau nevestelor nu numai aurul inamicului mort, ci si secretele femeilor din Orient despre îngrijirea corpului, unul dintre ele fiind îndepărtarea părului pubian despre care nu se mai auzise prin părţile Orientului de pe vremea Imperiului Roman timpuriu.
Mulţi istorici considera Epoca Elisabetana drept una a iluminarii, datorită unor genii ca Shakespear si Sir Walter Raleigh , însă oamenii făceau greşeli mari în domeniul îngrijirea corporală. Sa nu uităm perucile imense pe care le purtate de nobili , dar care ascundeau păduchi si nobilii erau nevoiţi sa poarte nişte baghete mari pentru a se scarpina delicat în cuibul de păduchi, aflati în parul lor. Femeile mai făceau greseli precum: corsetele foarte stranse, lipsa igenii corporală si pudra alba, aplicata peste mizerie care a dus la otravirea insesi a Elizabetei, afectandu-i crerul ce a adus-o la finalul domniei, în pragul nebuniei.
Elizabeta nu e însă singura careia i se potriveste zicala ‘baba sufera la frumusete’ .
În anii 1700, Revolutia Franceza a reprezantat triumful oamenilor obisnuiti asupra monarhiei în favoarea democratiei si republicanismului. Dar n-a insemnat numai asta! E vorba, de asemenea, si despre moda – must have`urile (care au favorizat perucile pudrate, alunitele false si rochiile cu crinolina, acestea din urma uneori incredibil de largi). Dar moda a pierdut.
Talia Empire – o linie ce demarca talia pornind de sub bust – a fost facuta cunoscuta de catre Josephine, sotia lui Napoleon Bonaparte, care, in timpul cat sotul ei a fost imparat, incepand cu anul 1804, a favorizat impunerea stilului ‘clasic’ grecesc si a facut sa revina rochiile stil toga pe care le purtau persoanele pictate pe vasele grecesti.
Asa-numitele rochii Empire purtate de femei la inceputul secolului al XIX-lea erau adesea la fel de diafane ca toaletele de seara de acum. Ca sa le fie cat de cat mai cald, femeile le purtau cu un fel de pantalon din ceva asemanator cu bumbacul care ajungea pana la gambe sau ceva mai jos de genunchi.
.
La inceputul anilor 1800, femeile nu erau singurele interesate sa arate bine. In aceeasi perioada a aparut dandy-ul, construit dupa modelul lui George ‘Beau’ Brummell, un domn care insista ca pantalonii sa i se potriveasca la fel de bine ca un al doilea rand de piele si care nu suporta ca veste sa faca nici macar o cuta. Gulerul unui dandy era asa de inalt si de teapan, ca nu-si putea misca nici gatul.
Nu se stie exact numarul celor ucisi de trasurile in fata carora ieseau pe neasteptate, fara sa le vada.
Curentul romantic a readus in prim-plan corsetele care au devenit foarte populare, iar fustele s-au largit.
Anul 1848 a fost martorul ridicarii multor tarani in Europa, caderii monarhiei in Franta, foametei din Irlanda, iar moda a raspuns nelinistii vremii pretinzandu-le femeilor sa se acopere cat mai mult cu putinta, lucrurile must have ale acelei epoci fiind bonetele si fustele lungi, mereu murdare de la taratul de podele.
Revolutia Industriala nu a insemnat doar motoare cu aburi, ingrasaminte artificiale si cereale cu seminte. Nu! Pe la jumatatea anilor 1850 a aparut ceva mult mai crucial si folositor pentru omenire: crinolina sau juponul pe cercuri. O cusca din otel care le dadeau volumul dorit, dar lasandu-le pe femei sa-si miste picioarele in voie, ceea ce era imposibil datorita miilor de jupe aflate pe dedesupt ce le dadeau acelasi volum.
Dar ceea ce parea a fi o inventie geniala s-a dovedit a fi si fatala, deoarece crinolinele nu numai ca atrageau pretendenti neeligibili, dar se pare ca au fost responsabile de moartea a sute de femei a caror haine au luat foc.
Sa ne amintim povestea Ameliei Bloomer care a fost prima care a vorbit despre pericolele purtarii crinolinei, precum si despre lipsa de igiena a purtarii unor fuste care matura pamantul si podelele. A incurajat femeile sa poarta bloomers, un fel de pantalon pana la genunchi care se purta pe sub fuste si care azi n-ar fi in niciun caz considerat imoral. Victorienii insa au protestat cand a fost vorba ca femeia sa poarte pantaloni in casa.
Mijlocul anilor 1870 a adus cu sine o revolutie in moda, date fiind aparitia masinii de cusut si a materialelor sintetice. Cum manufactura nu era deloc scumpa, hainele stilish erau la indemana, ceea ce inseamna ca, pentru prima oara in istorie, puteai merge linistita pe strada si sa te trezesti ca vezi pe cineva imbracat la fel ca tine. Crinolina a fost inlocuita cu ‘rochia pe corp’ care promovau formele voluptoase ale femeii.
Sfarsitul anilor 1800 a vazut luand amploare fenomenul ‘rochiilor clos’. Rochiile erau mai lungi ca oricand, trebuind sa fie tinute in momentul in care traversai strada, spre exemplu, iar acele robe din dantela brodata erau acum disponibile tuturor, nu numai celor bogati, datorita productiei de masa.
In acelasi timp, pantalonii Ameliei Bloomer si-au gasit adepti si printre tinerele femei entuziasmate de nou-inventata bicicleta.
Cand se vorbeste despre inceputul secolului XX, lumea foloseste mai mereu termenul de ‘la Belle Epoque’, adica ‘era frumoasa’. Moda a fost cu siguranta una frumoasa – par lung, decolteuri largi, tone de dantela . Toata lumea voia sa arate ca o anume domnisoara Gibson (imagine creata de un popular artist cu acelasi nume), chiar si fiica presedintelui Roosevelt, ‘printesa’ Alice, purtandu-si parul coafat in stilul acela, look destul de greu de mentinut, de altfel, tinand cont de hobby-ul ei, sofatul.
Inceputul Primului Razboi Mondial a prins moda feminina trecand prin niste schimbari cel putin la fel de fierbinti precum era si climatul politic. Corsetele au fost abandonate complet, talia a coborat, iar poalele s-au scurtat pana spre genunchi. E prima data in istoria modei cand linia bustului nu mai e importanta, femeile cu sani mici au cunoscand triumful.
O generatie intreaga de femei care facusera ‘munca de razboi’ in timp ce barbatii lor erau plecati pe front si-a dat seama ca, din moment ce lumea era pe cale sa se sfarseasca, puteau incepe sa fumeze, sa bea, in general, sa faca tot ceea ce le fusese interzis atatia ani.
Fetele care-au inceput sa se comporte astfel au fost numite flappers, pentru ca-si desfaceau aripile precum puisorii care invata sa zboare pentru prima data, pentru a-si castiga independenta. In ciuda parintilor si, uneori, a legii, fetele astea si-au tuns parul, si-au scurtat fustele pana la genunchi, dand tonul unui nou curent din care se inspira trendsetterii din ziua de azi.
La venirea la putere a lui Hitler si a fascismului, prin anii ’30, s-a revenit si la fusta mai lunga de genunchi si la linia distincta a taliei, ceea ce a insemnat si revenirea la putere sa corsetelor.
In 1940, cand nemtii au invadat Parisul, in intreaga lume moda a intrat in impas. Razboiul a pus capat comertului cu haine, iar rationalizarea facuta pentru a pastra resurse pentru lupta a facut ca lucruri de genul matasii, care era folosita pentru parasute, sa fie imposibil de gasit. Victimele modei n-au renuntat insa si au gasit o solutie: isi pictau picioarele cu ceva care aducea cu matasea si-si trasau si cate o dunga, imitand astfel perechile favorite de ciorapi. Femeile care n-aveau astfel de inclinatii artistice au optat insa pentru pantaloni dar nu erau purtati decat de femeile foarte puternice, ce sfidau lumea barbatilor.
Sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial a insemnat un nou inceput pentru moda. Formele de clepsidra erau iar in top si chiar si creatorii de renume au inceput deodata sa faca productie de masa, mai ales pentru adolescenti, care, in urma boom-ului economic de dupa razboi, aveau suficienti bani pentru a-si putea permite sa-si cumpere singuri hainele.
Anii ’60 au adus mai mult decat o revolutie sexuala. Si moda a trecut printr-o revolutie, acceptand orice fel de haina: de la fuste mini la cravate cu buline. Lumea s-a intors la materiale naturale – ca acelea din care erau facute hainele stramosilor nostri – in anii ’70 cand s-a inchis cercul si hipiotii au gasit alta folosinta pentru canepa.
Anarhie! In anii ’80, aceasta a fost lozinca membrilor miscarii punk, numai ca in stilul lor dupa razboie nu mai era nimic anarhaic. Si punkul, si fitnessul aparut tot cam in aceeasi perioada, au influentat inca de-atunci atat creatorii de marca, cat si moda de strada, renumite fiind cizmele de motor si pantalonii tip yoga.
In concluzie, am parcurs intrega istorie a modei de la primele corsete din evul mediu la corsetele de astazi (lenjerie intima). Chiar daca nu se mai poarta haine victoriene, intotdeauna moda revine si are nevoie de cumparatori si de oamenii ce o sustin. Pentru ca moda a fost, este si v-a fii o afacere de miliarde de dolari.